Când se lasă noaptea – Christian Kruizer

| 08 octombrie 2013 | Răspunde

I

E miez de noapte,și frigul mă înconjoară
Scuturat,ca de un fior..
Poet solitar,pe a artei altar…
Parcă și ceasul bate ora apăsat..

Luna,lumina și-a stins
E noapte-n astre
E noapte și pe pământ
Nici lupii nu mai urlă.

Doar o lumânare mai e aprinsă
Iar flacăra-i dansează tremurat
Iar afară nu se aude niciun sunet
E liniște,și sunt solitar…

II

Dormeam, în somn adânc
Iar gândul îmi zbura
Visam cum cădeam rapid
Într-un abis fără de sfârșit.

Dormeam și visam în patul
Pe care iubita mea își pregătea
Ultima floare ce a mai primit-o
Un trandafir,ce astăzi pare veștejit.

Visam, iar în pat mă zvârcoleam
Afară vântul bătea nebun
Caci și luna s-a cufundat
În somnul cel etern.

III

Pe coridoarele reci de piatră
Fantomele apar iar
Ce dans,ce minciună frumoasă
Ce ecou din alte vremuri

Revino iar,draga mea
Fă umbrele să amuțească
Vino iar ținând în mână
Trandafirul încă veștejit.

Cu chipul tău palid
Și cu rochia neagră de satin
Cu mâna-ți rece precum zăpada

Draga mea,vino iar…

IV

Mă iubești tu oare?
Ai coborâ pentru mine..
Ca Dante în infern?
Ai coborâ tu,oare?

Lasă-mi somnul să ți-l veghez
Durere și plăcere
Coșmar sau vis etern
Pe toate să ți le ofer.

Ca un glas din alte vremuri
În nopțile fără lună să mă întorc
Cu ochii plini de lacrimi
De pasiune aprinși.

V

E noapte,e frig
Ceasul bate apăsat
E noaptea noastră eternă
Nu-i real,dar nu-i nici vis

Dar luna și-a arătat chipul
Iar ochii îți strălucesc orbitor
Noaptea-i clară precum cristalul
Nu-i real,dar nu-i nici vis

VI

Câteodată când soarele se ascunde
După zidurile nocturne
Iar sufletele își încep călătoria
Spre o stea distanță
Îți mai amintești tu oare,jurământul?
„Că nici moartea nu ne va despărți”

VII

Poet solitar,pe a artei altar…
Ca o fantomă, în lumina candelei
Ca o fantomă,cuprinsă de regretul
Unei romanțe neterminate

În acceiași cameră,mă întorc iar
Iar zeița mea infidelă
Furioasă că nu m-a putut salva
Cu ura din privirea ei
Parcă-mi pare mai frumoasă

Iar flacăra lumânării, obosită s-a stins….

VIII

Negrul se estompează
La fel și culorile
Cu care noaptea a pictat
Tabloul romanței noastre

Întors în acel vechi parc
De unde fantomele au dispărut
Odată cu amintirile mele
Și iubirea ce am pierdut-o

Doar cei doi îndrăgostiți
Ce sunt precum două umbre
Ținându-se de mână
Celebrează zorii unei noi zile

În zile calde de primăvară
Când nu eram doar două umbre
Îți mai amintești tu oare jurământul?
„Că nici moartea nu ne va despărți”

 

Biografie Christian Kruizer

Categorie: Poezie

Lasă un răspuns